Ioana si Grig, ziua nuntii, aprilie 2015

Nunta care a deschis sezonul 2015 a fost cea a Ioanei și a lui Grig, pe 25 aprilie.  În mod obișnuit prima întâlnire cu potențialii clienți este în patru: ei doi și noi doi. De data asta ne-am întâlnit doar cu Ioana, Grig fiind ‘fugit’, nu de responsabilități ci la un job în afara țării. Vreo câteva luni la rând Ioana ne-a tot povestit despre ei doi, despre Grig, despre nuntă astfel încât să ne ajute în condimentarea fotografiilor. Cum s-au cunoscut în liceu și au rămas împreună de atunci, am hotărât să facem ședința foto chiar în liceul în care au învățat cei doi.

Nu mică a fost bucuria atunci când Ioana ne-a anunțat că o să participe la ședinta foto și diriginta lor.  Grig se ocupă cu avioane (nu știm exact ce le face dar sigur nu e de rău :D) așa că ne-a venit ideea să facem niște avioane din hârtie, să mai luăm cu noi niște ajutoare (foști colegi de clasă de-ai lor) și să ne facem de cap prin liceu.  Ei doi s-au pupat, avioanele au zburat, jocul de baschet a fost câștigat de mireasă.

Deși, în perioada respectivă, vremea a fost capricioasă, în ziua nunții a fost un soare minunat și o căldură plăcută. Ședința foto a decurs de minune. Ceremonia religioasă a fost la una dintre bisericile care ne plac, Biserica Militară Sf. Mina iar petrecerea a fost la Presidential Ballroom.  Oameni veseli, atmosferă, muzică bună, ce să mai, o nuntă pe cinste!

wedding-photography-001

wedding-photography-002

wedding-photography-004

wedding-photography-005

wedding-photography-006

wedding-photography-009

wedding-photography-008

wedding-photography-007

wedding-photography-003

wedding-photography-0005

wedding-photography-010

wedding-photography-011

wedding-photography-0003

wedding-photography-0002

wedding-photography-0004

wedding-photography-0006

wedding-photography-016

wedding-photography-017

wedding-photography-018

wedding-photography-019

wedding-photography-020

wedding-photography-021

Roxa si Cipi, nunta Constanta, iulie 2014

Credem că nu avem clienți ci prieteni. Încercăm întotdeauna să cunoaștem cât mai bine oamenii pe care îi fotografiem în momentele cheie din viața lor. Se întâmplă foarte des să păstrăm legătura și după evenimentul respectiv, să mai ieșim la o cafea sau chiar să plecăm în călătorii, de multe ori comunicăm telefonic sau chiar prin intermediul facebook-ului. În cele mai multe cazuri rămânem buni prieteni și devenim, cumva, fotografii familiei respective. Suntem norocoși.

Uneori, însă,  primim câte un apel telefonic de la oameni pe care îi știm de o viață și auzim fie „a spus da!”, fie „suntem trei!” și ne bucurăm din toate motivele posibile și imposibile.  Și le suntem alături.

Așa sunt Cipi și Rox.

Trebuie să mărturisim că nunta lor a fost greu de fotografiat, mai ales cununia religioasă. Amândoi am avut lacrimi în ochi, lacrimi de bucurie.

Casă de piatră, Cipi&Rox!

wedding-day-001

wedding-day-002

wedding-day-003

wedding-day-004

wedding-day-005

wedding-day-006

wedding-day-036

wedding-day-037

wedding-day-007

wedding-day-008

wedding-day-009

wedding-day-010

wedding-day-011

wedding-day-012

wedding-day-013

wedding-day-014

wedding-day-015

wedding-day-038

wedding-day-016

wedding-day-017

wedding-day-018

wedding-day-019

wedding-day-020

wedding-day-021

wedding-day-022

wedding-day-039

wedding-day-023

wedding-day-024

wedding-day-025

wedding-day-026

wedding-day-027

wedding-day-028

wedding-day-029

wedding-day-030

wedding-day-031

wedding-day-032

wedding-day-033

wedding-day-034

wedding-day-035