Sandra si Cristi, After wedding, aprilie 2014

La un moment dat, în timpul unei întâlniri, Cristi ne-a arătat o fotografie cu o căsuță din lemn aflată pe un versant. De atunci și până la ședința foto de după nuntă am tot visat și ne-am tot imaginat scenarii în acel peisaj. Așa că nu ne-a trebuit mult ca să strângem un cort, bocanci, rochia de mireasă, costumul mirelui, un minim de echipament foto, niște sandwich-uri și să îndesăm totul în 3 rucsaci.

Ne-am luat și inima-n dinți și ne-am urnit la deal :). Pentru noi a fost un efort plăcut care ne-a trezit pofta și pentru alte drumeții. Pe măsură ce urcam tot vedeam pe unde să facem fotografii la coborâre, cu ei îmbrăcați în mire și mireasă. Chiar dacă sus a trebuit să ne tragem binișor sufletul, noi credem că a fost o zi pe care nu am irosit-o, o zi în care ne-am bucurat de oameni și de natură și în care am făcut ce ne place.

Si nu aveam cum să nu încheiem nunta fără o notă de amuzament și copilărie așa că am făcut rost de un pat și de două perne, apoi ne-am lăsat duși de val. Bine, mai mult ei doi, noi am fost doar martorii pixelați ai bătăii cu perne, un fel de voyeuri cuminți.

wedding-day-20

wedding-day-21

wedding-day-22

wedding-day-23

wedding-day-24

wedding-day-25

wedding-day-26

wedding-day-27

wedding-day-28

wedding-day-29

wedding-day-30

Mihaela si Catalin, after wedding, februarie 2014

Mihaela și Cătălin au intrat în viața noastră acum un an și un pic.

O prietenă le-a făcut cadou o ședință foto de logodnă și o ședință foto de după nuntă (ședință foto pe care noi o numim ‘after wedding’ și nu ‘trash the dress’ – ce să-i faci? ne plac rochiile și ne e milă de ele, nu le băgăm prin mlaștini).

Ne-a plăcut foarte mult povestea celor doi, am aflat că sunt împreună încă din liceu, ne-am dat seama că se iubesc foarte mult și am prins drag de ei.

Ședința foto de logodnă a fost într-un început de noiembrie, în Herăstrău, la o oră la care nici măcar peștii din baltă nu s-au trezit. Mihaela și Cătălin s-au dat cu rolele, s-au jucat cu baloane, au fost modelele perfecte pentru fotografiile tip ‘posing’. Ce să mai? Toate au mers ca unse! La sfârșitul ședinței foto am stabilit ca pentru after wedding să ne vedem când va ninge în București.

Ninsoarea mult așteptată a venit în februarie 2014. Ne-am regăsit la Gara Băneasa, într-o zăpadă ne-ncepută, nestricată de pașii oamenilor sau de noroiul mașinilor. Mihaela a fost eroina ședinței foto pentru că a rezistat fără geacă și asta mai ales că, la un moment dat, tot așteptam să treacă un tren prin fotografie.

Ne-am mutat apoi în centrul vechi, profitând de faptul că nu erau foarte mulți oameni ieșiți la plimbare în acea duminică.

A fost o ședință foto foarte interesantă, nu am simțit frigul, ne-am bucurat de zăpadă, de lumină și de iubire.

fotograf-nunta-006

fotograf-nunta-007

fotograf-nunta-008

fotograf-nunta-009

fotograf-nunta-010

fotograf-nunta-011

 

Ioana si Adi, ziua nuntii

Se spune că oamenii care intră în viața noastră în diverse momente au un anumit scop în dezvoltarea eului nostru.  De-a lungul timpului am văzut că există foarte mult adevăr în asta și de la fiecare cuplu întâlnit învățăm câte ceva. De la Ioana și Adi am învățat că iubirea poate uni pe cineva care a crescut la malul mării de cineva care a crescut la munte.

Ioana si Adi formează un cuplu extraordinar, se completează excelent, sunt înconjurați de iubire iar fotografierea nunții lor a fost o mare plăcere pentru noi.

Vremea a fost fabuloasă și totul s-a îmbinat într-o armonie perfectă, de la pregătirile de acasă, la ceremonia religioasă și până la furatul miresei.

La câteva săptămâni după nuntă am fost împreună la munte, unde s-a dovedit că un fel de câine mic poate face ravagii când vine vorba de voalul unei mirese, dar totul a fost în regulă pentru că ședința foto a fost Trash the Dress și nimeni nu s-a supărat :).

Vă putem spune că Ioana s-a plimbat multă vreme cu albumul de la nuntă după ea, arătându-l tuturor cu mare drag. Pentru noi asta reprezintă un motiv de mândrie și de liniște sufletească.

Ne sunt tare dragi și nunta lor a fost una deosebit de frumoasă și o adevărată încântare pentru noi, fotografii.

wedding-photo-030

wedding-photo-031

img_8650

img_8825

img_8977

img_9081

img_9116

img_3077

img_2730

wedding-photo-025

wedding-photo-032

wedding-photo-034

wedding-photo-035