Mihaela si Catalin, after wedding, februarie 2014

fotograf-nunta-007

Mihaela și Cătălin au intrat în viața noastră acum un an și un pic.

O prietenă le-a făcut cadou o ședință foto de logodnă și o ședință foto de după nuntă (ședință foto pe care noi o numim ‘after wedding’ și nu ‘trash the dress’ – ce să-i faci? ne plac rochiile și ne e milă de ele, nu le băgăm prin mlaștini).

Ne-a plăcut foarte mult povestea celor doi, am aflat că sunt împreună încă din liceu, ne-am dat seama că se iubesc foarte mult și am prins drag de ei.

Ședința foto de logodnă a fost într-un început de noiembrie, în Herăstrău, la o oră la care nici măcar peștii din baltă nu s-au trezit. Mihaela și Cătălin s-au dat cu rolele, s-au jucat cu baloane, au fost modelele perfecte pentru fotografiile tip ‘posing’. Ce să mai? Toate au mers ca unse! La sfârșitul ședinței foto am stabilit ca pentru after wedding să ne vedem când va ninge în București.

Ninsoarea mult așteptată a venit în februarie 2014. Ne-am regăsit la Gara Băneasa, într-o zăpadă ne-ncepută, nestricată de pașii oamenilor sau de noroiul mașinilor. Mihaela a fost eroina ședinței foto pentru că a rezistat fără geacă și asta mai ales că, la un moment dat, tot așteptam să treacă un tren prin fotografie.

Ne-am mutat apoi în centrul vechi, profitând de faptul că nu erau foarte mulți oameni ieșiți la plimbare în acea duminică.

A fost o ședință foto foarte interesantă, nu am simțit frigul, ne-am bucurat de zăpadă, de lumină și de iubire.

fotograf-nunta-006

fotograf-nunta-007

fotograf-nunta-008

fotograf-nunta-009

fotograf-nunta-010

fotograf-nunta-011

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *